Gorghiu (PNL): Îl somez pe premier, și pe cei din PSD, să spună public că nu vor legea votului prin corespondență

Gorghiu (PNL): Îl somez pe premier, și pe cei din PSD, să spună public că nu vor legea votului prin corespondență

Copreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Alina Gorghiu, i-a „somat”, sâmbătă, de la Oradea, pe premier, dar și pe parlamentarii PSD , „să spună public” că nu vor legea votului prin corespondență, amintind, în context, de proiectul de lege inițiat în acest sens de PNL.

„L-am lăsat la dispoziția tuturor grupurilor parlamentare. Doar că, din păcate, Ponta, în continuare, este ostil electoratului care nu l-a votat. Aceste rațiuni, care țin de ordin personal, mă conduc către o singură concluzie, anume că Ponta nu oferă nimic decât dacă primește voturi. Îl somez pe premier și pe cei din PSD care sunt în parlament să spună public că nu vor această lege. E mai bine să își asume răspunderea încălcării Constituției în continuare”, a precizat Gorghiu.

Deputata liberală a susținut că PSD „nu dorește această lege”.

„Așa cum am sesizat și cu șase luni înainte de campania electorală blatul străveziu între Ponta, Elena Udrea și Băsescu, așa vă semnalez acum această lipsă de voință politică, ca să nu o cataloghez altfel, atunci când vine vorba despre legea votului prin corespondență” a declarat, într-o conferință de presă, Alina Gorghiu.

Copreședintele PNL s-a referit și la ancheta legată de votul din diaspora.

„Sunt absolut convinsă că instituțiile care se ocupă de acea anchetă a încălcării drepturilor fundamentale la momentul alegerilor prezidențiale vor veni, în cel mai scurt timp, cu un rezultat. Aș vrea, în numele celor care nu au putut să își exercite acest drept de vot, să văd cine este vinovat de acest lucru” a conchis Alina Gorghiu.

Copreședinții PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, au efectuat vineri și sâmbătă o vizită de lucru în Bihor.

Venind din Sălaj, ei s-au întâlnit cu organizațiile PNL de la Suplacu de Barcău și Marghita, după care cei doi copreședinți au ajuns la Oradea, pentru a participa la întâlnirea cu Liga primarilor orașelor municipii reședință de județ.

Sâmbătă dimineață, liderii PNL i-au salutat pe participanții la Conferința „Prevenția în sănătate, o prioritate națională”, desfășurată, sub egida Organizației Femeilor Liberale, în sala mare a Primăriei Municipiului Oradea.

De la ora 11, în Sala Filarmonicii de Stat din Oradea, conducerea centrală a PNL s-a întâlnit cu activul de partid din Bihor, iar, de la ora 13, la sediul PNL Bihor, a fost organizată o conferință de presă.

sursa: AGERPRES/(A — autor Eugenia Pașca, editor: Vicențiu Purcărea)

Articol integral: all4romania.eu