PNL Republica Moldova – un omagiu pentru ostașii căzuți în Basarabia în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial

PNL Republica Moldova – un omagiu pentru ostașii căzuți în Basarabia în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial

Co-Președintele Filialei PNL Republica Moldova, Radu Sorinca, a participat sâmbată, 24 octombrie, la cimitirul militar român de la Țiganca, din raionul Cantemir la slujba de comemorare a ostașilor noștri căzuți în Basarabia în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, prilejuită de Ziua Armatei Române.

La eveniment au mai fost prezente personalități, printre care ataşatul apărării din cadrul Ambasadei României de la Chișinău, colonelul Dumitru Neacşu, şeful Statului Major al Armatei Naţionale, comandantul Armatei Naţionale a R. Moldova, generalul de brigadă Igor Gorgan, dna Anca Corfu, Consulul General al României de la Cahul, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, Parintele Vasile, preot paroh la Cania.

Prin participarea la eveniment Co-Președintele Filialei PNL Republica Moldova, Radu Sorinca, a reiterat importanța sacrificiului celor care și-au jertfit viața pentru reîntregirea Patriei, precum și necesitatea ca statul român să cultive memoria acestora, prin întreținerea mormintelor și monumentelor dedicate soldaților români de pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, Radu Sorinca a evocat rolul de liant pe care aceste locuri ale memoriei le pot avea în consolidarea relațiilor dintre românii de pe cele doua maluri ale Prutului. „Nu trebuie sa uităm că însăși existența acestor locuri ale memoriei a fost și este contestată de cei care încă falsifică istoria și prezinta al Doilea Razboi Mondial ca Mare

Razboi pentru Apararea Patriei. Care patrie trebuia aparată în Basarabia oare? Întrebarea este desigur, retorica”, subliniaza Sorinca. Cu ocazia acestui eveniment, Co-Președintele Filialei PNL Republica Moldova, Radu Sorinca, dorește să lanseze în dezbaterea publică ideea creerii unui muzeu dedicat memoriei ostașilor români din Basarabia.
Un mic istoric al Troiţei din dealul Epureni: Troiţa a fost înălţată în toamna anului 1941, în amintirea militarilor Regimentului 12 Dorobanţi, Bârlad, căzuţi în Bătălia de la Ţiganca în vara anului 1941. Troiţa a fost realizată din fondurile ofiţerilor regimentului şi a fost amplasată aproape de locul în care a căzut comandantul Regimentului 12, colonelul Gheorghe Niculescu. Terenul de 3,150 metri pătraţi a fost donat de către doi cetăţeni ai comunei Ţiganca – Ştefan Cămârzan şi Mihalache Tiron.

La amenajarea terenului şi transportarea materialelor au contribuit şi locuitorii satelor Cania şi Ţiganca. Troiţa se înălţa pe un soclu de beton, crucea era făcută din fier, iar acoperişul avea plăci din aramă. Pe impunătorul monument erau plasate patru plăci de marmură. Pe una era inscripţionată data de 8 iulie 1941, zi în care Regimentul 12 Dorobanţi a purtat cele mai grele lupte, pe a doua placă era înscris semnificaţia ridicării acestei Troiţe, iar pe a treia şi a patra erau imprimate numele ofiţerilor şi subofiţerilor căzuţi pentru eliberarea pământului românesc de sub cotropitorii străini. Eliberarea acestor teritorii a costat foarte mult Armata Română. Înaintarea Armatei Române s-a petrecut în condiţii defavorabile, deoarece armata sovietică era fortificată în cazemate, care se aflau la o cotă mai înaltă, iar locurile erau pline de stufăriş şi mlaştini. Pe deasupra, în acele zile s-au adăugat şi nişte ploi torenţiale, care au îngreuiat înaintarea ostaşilor români. Astfel, în luptele de la Cania, Stoeneşti şi Ţiganca au căzut peste 2.300 de morţi. Iar în total pentru eliberarea Basarabiei au căzut 4.271 de ostaşi, care-şi dorm somnul de veci în peste 25 de cimitire de campanie. Cei mai mulţi sunt îngropaţi la Cania – 938 de morţi, şi la Ţiganca – 1.020 de morţi.