Alegeri prezidentiale 2014

Alegeri prezidentiale 2014

DNA a înregistrat un dosar în care efectuează cercetări cu privire la votul din diaspora

Direcția Națională Anticorupție (DNA) transmite joi că, în cursul lunii noiembrie, la Secția de Combatere a Corupției s-a înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la modalitatea de organizare și desfășurare a votului în diaspora. „La nivelul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de
Citeste mai mult

PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL SOLICITĂ PRIMULUI-MINISTRU VICTOR PONTA DEMITEREA DE URGENŢĂ A MINISTRULUI BOGDAN STANOEVICI ŞI A SECRETARULUI DE STAT STEJĂREL OLARU PENTRU A ÎNLĂTURA ORICE SUSPICIUNE CU PRIVIRE LA IMIXTIUNEA ACESTORA ÎN ANCHETA ORGANELOR DE CERCETARE PENALĂ

A trecut mai bine de o lună de la primul tur al alegerilor prezidenţiale şi doi dintre potenţialii vinovaţi pentru gravele deficienţe înregistrate la votul în străinătate sunt încă în funcţii. Aşa cum au indicat numeroase probe prezentate în mass media (fotografii, imagini video, documente scrise, declaraţii de
Citeste mai mult

NE POATE SPUNE PARCHETUL CINE SUNT CEI VINOVAȚI PENTRU BLOCAREA VOTULUI DIN DIASPORA?

Au trecut mai mult de două săptămâni de când românilor care trăiesc în afara granițelor țării le-a fost îngrădit dreptul de a vota, iar identificarea vinovaților rămâne o prioritate pentru societate. Scrutinul din 16 noiembrie a demonstrat că românii prețuiesc dreptul lor fundamental de a vota și că și-l apără cu
Citeste mai mult

Iohannis se întoarce la votul din diaspora: „Sunt revoltat că cei care i-au împiedicat pe români să-şi exercite un drept fundamental sunt încă în funcţii”

  Ideea sancţionării celor responsabili cu plecarea din funcţie a fost lansată de Klaus Iohannis a doua zi după alegerea sa, fără ca noul preşedinte să-i nominalizeze însă pe cei la care se referă. După două săptămâni, Iohannis o reia, practic, cu toate că atât Titus Corlăţean, care a organizat ca
Citeste mai mult

Klaus Iohannis a crescut în topul încrederii românilor de la 25% la 61%

Creşte încrederea românilor în instituţiile statului, dar şi în partidele politice. Este o schimbare surprinzătoare la care asistăm la doar câteva zile de la alegerile prezidenţiale. Asta arată un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie. După câştigarea fotoliului pentru Cotroceni, Klaus
Citeste mai mult

ACL Diaspora: „Am învins!”

După aflarea rezultatelor scrutinului prezidențial din urmă cu câteva zile, în urma căruia candidatul ACL, Klaus Iohannis a fost ales președintele României, ACL Diaspora a dat publicității un mesaj de mulțumire către alegătorii din diasporă, în jur de 86% dintre alegătorii români din străinătate alegându-l pe
Citeste mai mult

Noi, CERŞETORII DE VOTURI de la Paris, vă mai spunem un singur lucru

Ce s-a întâmplat în a doua duminică a alegerilor la Paris? Ce au simţit românii care au stat şi de această dată ore în şir în frig cu mâna întinsă după o ştampilă, cum au reacţionat cei cărora ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, le-a recomandat să meargă la Nancy? Eva Ferriere, o cititoare Gândul scrie, […]
Citeste mai mult

Angela Merkel l-a sunat pe Klaus Iohannis. Au vorbit despre Republica Moldova

Klaus Iohannis a fost felicitat telefonic, marţi, de către Angela Merkel pentru victoria în alegeri, cancelarul german asigurându-l de sprijin pe preşedintele român ales şi exprimându-şi convingerea că relaţiile bilaterale vor fi aprofundate, potrivit unui comunicat PNL remis miercuri. „Preşedintele ales al
Citeste mai mult

UN NOU DEMNITAR IMPLICAT ÎN SCANDALUL VOTULUI DIN DIASPORA ESTE OBLIGAT SĂ DEMISIONEZE!

„Solicit, oficial, demisia Secretarului de Stat de la MAE, Stejărel OLARU, pentru ignorarea continuă a organizațiilor românești de peste granițe” După miniștrii Afacerilor Externe, Titus Corlățean și Teodor Meleșcanu, implicați masiv în sabotarea și restrângerea dreptului de vot a românilor aflați în afara
Citeste mai mult